Stea adusă de vânt

De la început ai fost adusă de vânt
Ca o sămânţă.
Am şi glumit: "Cine-a mai văzut
Stea adusă de vânt?"
Dar mai târziu,
Când mi te-ai aşezat pe frunte
Şi-ai început să-ncolţeşti
Am înţeles că eşti o sămânţă.
Lacomă, înfiptă sălbatec în creier,
Cu raze aspre închipuind rădăcini,
Eşti o sămânţă.
Ce păcat
Că planta pe care,
Lumină din lumină, o naşti
Nu se poate vedea
Decât după ce
Mă voi fi întunecat.

De la capat

Verde-ntuneric de nuc
Peste norocu-mi uituc
În iarba atoatestăpînă
Dormind cu o carte in mîna

Prin pagini păianjenii ţes
Un mult mai adanc înţeles
Si-un greier citeşte un pic
dar nu înţelege nimic

În timp ce prin cerul mereu
O frunză tot cade cu greu
Vîslind ca un flutur bătrîn
Iar eu mă tot uit si amîn

Să-l scutur uşor de un umăr
Şuvitele albe să-i număr
Cartea cu zgomot s-o-nchid
Sau poate să-l las adormit

Şi singur şi liber să fug
Prin verde-ntuneric de nuc
Şi-n urmă s-aud pe cand scapăt
Cum greieru-o ia de la capăt...

Pahar cu margarete

Pahar cu margarete de camp
Pe-o masa alba
La care scriu
Mai libera decat sunt;
In jur
Miros de fan
Corupator spre somnul
Din care poate va picura
Un cuvant;
Cer dulce in amurg
Asemeni cirezilor
Care se intorceau odinioara;
Dragoste pentru tot ce-a fost,
Pentru tot ce o sa mai dispara,
Dragoste fara rost,
Dragoste fara hotar
Umbrele plopilor, gratii lungi peste camp,
Margarete de camp
In pahar.

Despre tara din care venim

Hai să vorbim
Despre ţara din care venim.
Eu vin din vară,
E o patrie fragilă
Pe care orice frunză,
Căzând, o poate stinge,
Dar cerul e atât de greu de stele
C-atârnă uneori pân’ la pământ
Şi dacă te apropii-auzi cum iarba
Gâdilă stelele râzând,
Şi florile-s atât de multe
Că te dor
Orbitele uscate ca de soare,
Şi sori rotunzi atârnă
Din fiecare pom;
De unde vin eu
Nu lipseşte decât moartea,
E-atâta fericire
C-aproape că ţi-e somn.

Copilarie

Din oglindă mă privea un trup firav
Cu claviatura coastelor distinctă,
Inima-apăsa pe clape grav
Şi-ncerca să-apară în oglindă.

N-am văzut-o niciodată, dar ştiam,
Ca-ntr-un joc de-a baba-oarba, că-i ascunsă
(Precum inima salcâmului din geam
Coşul pieptului de crengi o face frunză).

Mă-ntrebam de unde l-a-nvăţat şi dacă
E aievea cântu-i uniform,
Şi ca nu cumva în somn să tacă,
Mi-era frică seara să adorm.

Iţi aduci aminte plaja?

Îţi aduci aminte plaja
Acoperită cu cioburi amare
Pe care
Nu puteam merge desculţi?
Felul în care
Te uitai la mareŞi spuneai că m-asculţi?
Îţi aminteşti
Pescăruşii isterici
Rotindu-se-n dangătul
Clopotelor unor nevăzute biserici
Cu hramuri de peşti,
Felul în care
Te îndepărtai alergând
Înspre mare
Şi-mi strigai că ai nevoie
De depărtare
Ca să mă priveşti?
Ninsoarea
Se stingea
Amestecată cu păsări
În apă,
Cu o aproape bucuroasă disperare
Priveam
Urmele tălpilor tale pe mare
Şi marea
Se-nchidea ca o pleoapă
Peste ochiul în care-aşteptam.