De la început ai fost adusă de vânt Ca o sămânţă. Am şi glumit: "Cine-a mai văzut Stea adusă de vânt?" Dar mai târziu, Când mi te-ai aşezat pe frunte Şi-ai început să-ncolţeşti Am înţeles că eşti o sămânţă. Lacomă, înfiptă sălbatec în creier, Cu raze aspre închipuind rădăcini, Eşti o sămânţă. Ce păcat Că planta pe care, Lumină din lumină, o naşti Nu se poate vedea Decât după ce Mă voi fi întunecat.
Pahar cu margarete de camp Pe-o masa alba La care scriu Mai libera decat sunt; In jur Miros de fan Corupator spre somnul Din care poate va picura Un cuvant; Cer dulce in amurg Asemeni cirezilor Care se intorceau odinioara; Dragoste pentru tot ce-a fost, Pentru tot ce o sa mai dispara, Dragoste fara rost, Dragoste fara hotar Umbrele plopilor, gratii lungi peste camp, Margarete de camp In pahar.
Hai să vorbim Despre ţara din care venim. Eu vin din vară, E o patrie fragilă Pe care orice frunză, Căzând, o poate stinge, Dar cerul e atât de greu de stele C-atârnă uneori pân’ la pământ Şi dacă te apropii-auzi cum iarba Gâdilă stelele râzând, Şi florile-s atât de multe Că te dor Orbitele uscate ca de soare, Şi sori rotunzi atârnă Din fiecare pom; De unde vin eu Nu lipseşte decât moartea, E-atâta fericire C-aproape că ţi-e somn.
Din oglindă mă privea un trup firav Cu claviatura coastelor distinctă, Inima-apăsa pe clape grav Şi-ncerca să-apară în oglindă.
N-am văzut-o niciodată, dar ştiam, Ca-ntr-un joc de-a baba-oarba, că-i ascunsă (Precum inima salcâmului din geam Coşul pieptului de crengi o face frunză).
Mă-ntrebam de unde l-a-nvăţat şi dacă E aievea cântu-i uniform, Şi ca nu cumva în somn să tacă, Mi-era frică seara să adorm.
Îţi aduci aminte plaja Acoperită cu cioburi amare Pe care Nu puteam merge desculţi? Felul în care Te uitai la mareŞi spuneai că m-asculţi? Îţi aminteşti Pescăruşii isterici Rotindu-se-n dangătul Clopotelor unor nevăzute biserici Cu hramuri de peşti, Felul în care Te îndepărtai alergând Înspre mare Şi-mi strigai că ai nevoie De depărtare Ca să mă priveşti? Ninsoarea Se stingea Amestecată cu păsări În apă, Cu o aproape bucuroasă disperare Priveam Urmele tălpilor tale pe mare Şi marea Se-nchidea ca o pleoapă Peste ochiul în care-aşteptam.
De la început ai fost adusă de vânt
