Pe lacul morii apa se-mbracă-n mantii luciiDe mucilaginoase mătăsuri verzi smarald
Şi roţii-nţepenite ii creşte blană verde
Să-i ţină-n părăsire de moale şi de cald.
De vrei să treci cu barca, lungi mîini te ţin pe loc
Şi-oculte, verzi miasme iţi ameţesc plămînii,
Pe cînd secrete broaşte slujesc solemn prohod
Pe-altarul vechi şi profanat al pîinii.
Şi nu e nici un secol de cînd priveam vrajită
Copiii cum se joacă-n faină ca în nea
Şi alegeam din gloată-o fetiţă albă toată
Sa crească şi să fie mama mea...
