Elegie de dimineata

La început făgăduisem să tac, dar apoi, dimineaţa,
V-am văzut apărând cu cenuşa în porţi,
Semănând cum se seamănă grâul, cenuşa,
Şi n-am mai putut, şi-am strigat: Ce faceţi? Ce faceţi?
Pentru voi am nins toată noaptea deasupra oraşului,
Pentru voi am albit toată noaptea: o, dacă
Aţi pricepe ce greu e să ningi!
Aseară de cum v-aţi culcat am ieşit în văzduh.
Era întuneric acolo şi frig. Trebuia
Să zbor până-n punctul unic în care
Vidul roteşte în jurul lui sorii şi-i stinge
Şi eu trebuia să mai pâlpâi o clipă în unghiul acela
Ca să mă-ntorc ningând printre voi.
Orice fulg l-am gândit, cântărit, încercat,
Modelat, lustruit cu privirea,
Şi acum cad de somn şi de oboseală am febră.
Vă privesc semănând praful focului mort
Peste alba mea operă şi zâmbind vă destăinui -
Or să vină ninsori mult mai mari după mine
Şi tot albul din lume va ninge pe voi,
Încercaţi să pricepeţi legea lui de pe-acuma,
Or să vină uriaşe ninsori după noi,
Şi nu veţi avea destulă cenuşă,
Şi copiii de mici învăţa-vor să ningă,
Şi-o să-acopere albul slaba voastră tăgadă,
Şi intra-va pământul în rotirea de stele
Ca un astru arzând de zăpadă.