10 dec. 2009

In apa


Ma uit in apa,
Ma uit pe mine in apa.

Stau pe mal tesut din ierburi
Si ma uit in apa,
Chipul meu mereu curgator il contemplu,
Strain,
Incretit de furtuni,
Schimonosit de unde si de vant,
Imbatranit de trecerea
Fara intoarcere a undei.

Stau pe mal
Tesut din ierburi vrajite,
Buruieni fermecate si flori
Care isi trag tineretea uituca din rau
Si nu mi-e destul ca exist,
Vreau sa ma vad
Si ma las rasfranta
De pagina stramba
A undei.

18 oct. 2009

Una, doua, trei

Una, doua, trei prune cad
In albastrul intai, apoi verdele iad.
Trec prin cer, trec prin ierbi,
Intalnesc pasari, serpi,
Nu se opresc la nici un indemn,
Isi urmeaza drumul solemn.
Cand ajung, trupul dulce si gol
Si-l aseaza atente pe-o perna
Umpluta cu foi de lucerna
Si-asteapta cuminti
Sa se faca alcool.
Samburii apoi pornesc pe rand,
Mai departe, in pamant,
Ca sa castige printr-o durere mai mare
Viata viitoare.
Cat de usor, cat de sigur
Poate o pruna sa moara!
Viata ei de-apoi e la primavara.

17 oct. 2009

Totul simplu

O, dac-as fi o lumânare numai,
Sa ma consum treptat
De la un capat spre altul,
Simplu, ca-n aritmeticile
Copiilor...
Capul întâi - ce fericire! -
Mi-ar disparea,
Lumea ar spune:
"Ce fara cap este fata aceasta!",
Eu as fi uitat totul
Si nimic n-as mai cauta sa-nteleg.
Inima apoi mi s-ar topi,
Si n-as mai iubi,
Si n-as mai urî,
Si nici o suferinta nu m-ar atinge,
Si lumea ar spune:
"Ce fara inima este fata aceasta!"
Si asa mai departe.
Si apoi n-as mai avea nici o dorinta,
Si nici o patima,
Si sângele meu purtator de corabii
S-ar spulbera,
Si mi-ar ramâne numai genunchii uscati,
Tremuratori cu demnitate sau îngenuncheati,
Nimeni nu s-ar mai obosi sa spuna ceva.
În ultima liniste,
Balta de ceara
S-ar raci, pedepsita anume
Pentru toate îngrozitoarele umbre pe care
Lumina ei le-a adus în lume...

13 iul. 2009

Invata-ma sa ard intunecat

Lasă-mă să m-aprind de întunericul tău,
În lumina feroce
Învaţă-mă să ard întunecat,
Modelează după forma aripilor
Flacăra mea
Şi purific-o de orice culoare.
Sau,
Şi mai bine,
Dă-mi o sămânţă de întuneric,
S-o îngrop în pământ
Şi-nvârte mai repede anotimpurile
Să crească,
S-o seamăn din nou.
În lumina feroce
Ar fi atunci păduri şi lanuri,
Crânguri, livezi, pajişti şi codri de noapte.
O beznă tandră
În care am putea muri oricând am vrea,
Un întuneric în care
N-am mai fi frumoşi, nici buni,
Ci doar singuri,
Şi nemaitrebuind să privim,
Închizând ochii, am putea vedea.

28 iun. 2009

Pe lacul morii

Pe lacul morii apa se-mbracă-n mantii lucii
De mucilaginoase mătăsuri verzi smarald
Şi roţii-nţepenite ii creşte blană verde
Să-i ţină-n părăsire de moale şi de cald.
De vrei să treci cu barca, lungi mîini te ţin pe loc
Şi-oculte, verzi miasme iţi ameţesc plămînii,
Pe cînd secrete broaşte slujesc solemn prohod
Pe-altarul vechi şi profanat al pîinii.
Şi nu e nici un secol de cînd priveam vrajită
Copiii cum se joacă-n faină ca în nea
Şi alegeam din gloată-o fetiţă albă toată
Sa crească şi să fie mama mea...

23 apr. 2009

Oul

Ţi-aduci aminte cît de bine
Era în oul de pe ape
Unde eram zidiţi de-a pururi
Faptură singură, deplină
În care universu-ncape
Şi-şi este suficientă sieşi,
plutind lumină în lumină?

Ţi-aduci aminte cum pluteam?
Iubire fără dor de nimeni
Şi, oglindindu-se pe sine,
Izvorul fericit şi mut-
Durerea nu se născocise,
Singuratatea era plină,
Cuvantul nu era născut.

Cine-a greşit si pînă cînd?
Oul perfect, taiat in două, 
S-a rupt în cer si în pamînt
Însingurînd deodată-o lume-
Ţi-aduci aminte cît de nouă?-
Iar lama străbătu prin mijloc
Reinventîndu-ne pe rînd.

Ţi-aduci aminte despărţirea
Celulelor de ele inseşi
Şi spaima sîngelui voind
Să curgă într-un singur trup?
Pămîntul se-ntindea prin arbori
Si cerul se-nclesta în crengi,
Să nu se vadă, goală rana
Pe locul careia s-a rupt.

Ţi-aduci aminte ce risipă
De sentimente şi de vorbe,
De animale şi de plante
Curgînd spre-acelaşi ţărm pierdut
Şi asteptînd sfîrşitul lumii
Din care, poate se va naşte
Un ou perfect plutind pe ape
În liniştea dintru-nceput.

4 apr. 2009

Sămînţa

Cu mainile murdare de pămant
Mi-ating obrazul singură si îl mangai,
Ţărana pe ţărană lasă urme
Gingaşă ca in ziua cea dintai
 
Şi simt cum o sămanţă din noroiul 
Ce mi se urcă pe obraz
Întinde rădăcini duioase-n carnea
Înfiorată de amiaz.
Nu m-aş mira să se deschidă-o floare 
Cu sangele meu seva-n ea curgand,
Precum o hrană mult mai de departe
Ajunsă-n mine insămi din pămant.

6 feb. 2009

Panza

Rastignita pe-o panza de paianjen Careia ii admir murind tesatura, Nu-ncerc sa scap de ceea ce mi-e scris Cu propria mea mana. Ca si ura Poemul a tesut navoade-njur Sa prinda-n ele semne si cuvinte. Invinsa astfel: un cuvant eu insami, Al carui sens nu mi-l aduc aminte.

26 dec. 2008

Oh, trupul tau

Oh, trupul tau il vad printre cerneala,
Cerneala-nnamolindu-ne si-n somn
Ca o sudoare acra, animala.
Vreau sa te-ajung
Si degetele-mi luneca,
Nu te mai vad,
Abia te-aud,
Spune-mi, mai spune-mi
Ca la fel ne-ntuneca
Vartejul in care m-afund.
Te chem,
Dar, violent ca dintr-o rana,
Cerneala izvoraste intre noi.
Ma mai cunosti, ma mai astepti,
Ma mai ingadui inapoi,
Ma mai primesti
Din vanatul noroi?
Mai vii
Peste campii albastre,
Mari pustii,
Inlacrimat si mut
Ca sa iti pot intinde
O gura tremurata spre sarut
Cu buze-nvinetite de cuvinte?

29 nov. 2008

Orice zbor

Orice zbor e o fuga,
Orice fuga o-nfrangere,
Si totusi, si totusi,
Salveaza-te, ingere.
Orice fuga de inger
E o fuga din rai
Si totusi, si totusi,
Pe-o aripa de plai...

8 nov. 2008

Nimic nu e intamplare

NIMIC NU E INTAMPLARE 

Nimic nu e întâmplare: 
Nici zvâcnetu-n trup, 
Nici fructul pe ram, 
Când totul ma doare 
Ca mierea pe stup 
Ca sarea pe mare 
Si totul e pus sa omoare 
Copilul care eram.

18 oct. 2008

Asteapta sa vina octombrie

Asteapta sa vina octombrie.
Asteapta sa treaca
Tulburea fuga de moarte
Ascunsa în rut,
Neroada furie a cresterii
Si coacerea oarba.
Asteapta pâna creanga
Se leapada de fructe
Si fiara îsi uita
Puiul crescut.
Ramâi în cer
Pâna când ziua
Are curajul sa se umileasca,
Punându-se cu noaptea
Spate-n spate
Sa vada cine-i mai înalt
Si noaptea gingasa se-apleaca
Spre a parea
Egale si surori.
Nu te-apropia
Pâna te cheama
Sânge stângaci
Ca sa cobori.
Tu vino numai când rasare
Înlacrimatul soare de octombrie
Din oul varuit cu nouri,
Clocit în calde vesnicii,
Pândeste cumpana din care
Se lasa-n jos cuminte -
Atunci
Poti, chip de om purtând,
Sa vii!

3 aug. 2008

Sufletul

Sufletul e ceva în noi
Care nu poate exista în afara.
De cîte ori nu mi s-a întîmplat
Sa descopar
Suflete goale în iarba tragînd sa moara...
Le luam cu grija în palma ,
Dar niciodata
Nu gaseam destul de repede pe cineva
Sa le primeasca în sine,
Simteam causul palmei gol
Si-un abur, neatins de frunze, trecea
Banuitor prin trupul meu.
Sufletul se-adaposteste în noi
De Dumnezeu ?

22 iul. 2008

Stea adusă de vânt

De la început ai fost adusă de vânt
Ca o sămânţă.
Am şi glumit: "Cine-a mai văzut
Stea adusă de vânt?"
Dar mai târziu,
Când mi te-ai aşezat pe frunte
Şi-ai început să-ncolţeşti
Am înţeles că eşti o sămânţă.
Lacomă, înfiptă sălbatec în creier,
Cu raze aspre închipuind rădăcini,
Eşti o sămânţă.
Ce păcat
Că planta pe care,
Lumină din lumină, o naşti
Nu se poate vedea
Decât după ce
Mă voi fi întunecat.

13 iul. 2008

De la capat

Verde-ntuneric de nuc
Peste norocu-mi uituc
În iarba atoatestăpînă
Dormind cu o carte in mîna

Prin pagini păianjenii ţes
Un mult mai adanc înţeles
Si-un greier citeşte un pic
dar nu înţelege nimic

În timp ce prin cerul mereu
O frunză tot cade cu greu
Vîslind ca un flutur bătrîn
Iar eu mă tot uit si amîn

Să-l scutur uşor de un umăr
Şuvitele albe să-i număr
Cartea cu zgomot s-o-nchid
Sau poate să-l las adormit

Şi singur şi liber să fug
Prin verde-ntuneric de nuc
Şi-n urmă s-aud pe cand scapăt
Cum greieru-o ia de la capăt...

11 iul. 2008

Pahar cu margarete

Pahar cu margarete de camp
Pe-o masa alba
La care scriu
Mai libera decat sunt;
In jur
Miros de fan
Corupator spre somnul
Din care poate va picura
Un cuvant;
Cer dulce in amurg
Asemeni cirezilor
Care se intorceau odinioara;
Dragoste pentru tot ce-a fost,
Pentru tot ce o sa mai dispara,
Dragoste fara rost,
Dragoste fara hotar
Umbrele plopilor, gratii lungi peste camp,
Margarete de camp
In pahar.

6 iul. 2008

Despre tara din care venim

Hai să vorbim
Despre ţara din care venim.
Eu vin din vară,
E o patrie fragilă
Pe care orice frunză,
Căzând, o poate stinge,
Dar cerul e atât de greu de stele
C-atârnă uneori pân’ la pământ
Şi dacă te apropii-auzi cum iarba
Gâdilă stelele râzând,
Şi florile-s atât de multe
Că te dor
Orbitele uscate ca de soare,
Şi sori rotunzi atârnă
Din fiecare pom;
De unde vin eu
Nu lipseşte decât moartea,
E-atâta fericire
C-aproape că ţi-e somn.

5 iul. 2008

Copilarie

Din oglindă mă privea un trup firav
Cu claviatura coastelor distinctă,
Inima-apăsa pe clape grav
Şi-ncerca să-apară în oglindă.

N-am văzut-o niciodată, dar ştiam,
Ca-ntr-un joc de-a baba-oarba, că-i ascunsă
(Precum inima salcâmului din geam
Coşul pieptului de crengi o face frunză).

Mă-ntrebam de unde l-a-nvăţat şi dacă
E aievea cântu-i uniform,
Şi ca nu cumva în somn să tacă,
Mi-era frică seara să adorm.

1 iul. 2008

Iţi aduci aminte plaja?

Îţi aduci aminte plaja
Acoperită cu cioburi amare
Pe care
Nu puteam merge desculţi?
Felul în care
Te uitai la mare
Şi spuneai că m-asculţi?
Îţi aminteşti
Pescăruşii isterici
Rotindu-se-n dangătul
Clopotelor unor nevăzute biserici
Cu hramuri de peşti,
Felul în care
Te îndepărtai alergând
Înspre mare
Şi-mi strigai că ai nevoie
De depărtare
Ca să mă priveşti?
Ninsoarea
Se stingea
Amestecată cu păsări
În apă,
Cu o aproape bucuroasă disperare
Priveam
Urmele tălpilor tale pe mare
Şi marea
Se-nchidea ca o pleoapă
Peste ochiul în care-aşteptam.

29 iun. 2008

Cândva arborii aveau ochi

Cândva arborii aveau ochi,
Pot să jur,
Ştiu sigur
Că vedeam când eram arbore,
Îmi amintesc că mă mirau
Ciudatele aripi ale păsărilor
Care-mi treceau pe dinainte,
Dar dacă păsările bănuiau
Ochii mei,
Asta nu îmi mai aduc aminte.

Caut zadarnic ochii arborilor acum.
Poate nu-i văd
Pentru că arbore nu mai sunt,
Sau poate-au coborât pe rădăcini
În pământ,
Sau poate,
Cine ştie,
Mi s-a părut numai mie
Şi arborii sunt orbi dintru-nceput…
Dar atunci de ce
Când trec de ei aproape
Simt cum
Mă urmăresc cu privirile,
Într-un fel cunoscut,
De ce, când foşnesc şi clipesc
Din miile lor de pleoape,
Îmi vine să strig -
Ce-aţi văzut?…

28 iun. 2008

Elegie de dimineata

La început făgăduisem să tac, dar apoi, dimineaţa,
V-am văzut apărând cu cenuşa în porţi,
Semănând cum se seamănă grâul, cenuşa,
Şi n-am mai putut, şi-am strigat: Ce faceţi? Ce faceţi?
Pentru voi am nins toată noaptea deasupra oraşului,
Pentru voi am albit toată noaptea: o, dacă
Aţi pricepe ce greu e să ningi!
Aseară de cum v-aţi culcat am ieşit în văzduh.
Era întuneric acolo şi frig. Trebuia
Să zbor până-n punctul unic în care
Vidul roteşte în jurul lui sorii şi-i stinge
Şi eu trebuia să mai pâlpâi o clipă în unghiul acela
Ca să mă-ntorc ningând printre voi.
Orice fulg l-am gândit, cântărit, încercat,
Modelat, lustruit cu privirea,
Şi acum cad de somn şi de oboseală am febră.
Vă privesc semănând praful focului mort
Peste alba mea operă şi zâmbind vă destăinui -
Or să vină ninsori mult mai mari după mine
Şi tot albul din lume va ninge pe voi,
Încercaţi să pricepeţi legea lui de pe-acuma,
Or să vină uriaşe ninsori după noi,
Şi nu veţi avea destulă cenuşă,
Şi copiii de mici învăţa-vor să ningă,
Şi-o să-acopere albul slaba voastră tăgadă,
Şi intra-va pământul în rotirea de stele
Ca un astru arzând de zăpadă.